Mahalale Bucurestene |
Termenul de "Mahala" s-a impus in vorbirea de zi cu zi pe masura ce a crescut influenta turceasca in Tarile Romane. Cuvantul este intalnit prima data intr-un act din 18 iunie 1626.
"Enorie", "parohie" si "mahala" sunt considerati termeni echivalenti in general, cu mentiunea ca exista, totusi, o usoara nuantare semantica; "enorie" si "parohie" au la origine teritoriul pe care isi exercita atributiile un preot si se refera la modul de functionare a
comunitatii,pe cand "mahala" se refera mai mult la partea administrativa. Numele si numarul mahalalelor a variat in timp. Un calator strain mentioneaza, cum pe vremea lui Alexandru Ipsilanti, orasul era impartit in 67 de mahalale, iar pe vremea lui Alexandru Ghica Voda, deci la inceputul domniilor regulamentare numarul mahalalelor era de 78. In jur de 1800 existau in Bucuresti 80 de mahalale impartite pe "culori". Dimitrie Papapasoglu consemneaza in brosura sa privind istoria orasului un numar de 92 in anul 1871. Numele mahalalelor erau date in functie de situatia locala. Multe dintre ele purtau numele bisericii sau al parohiei din zona (mahalaua Biserica Alba, mahalaua Schitu Magureanului), sau cateodata purta numele preotului parohiei (mahalaua Popa Soare, mahalaua Popa Rusu). De multe ori numele erau date in legatura cu repere locale(mahalaua Cismelei, Podul de Pamant). In alte situatii numele erau legate de personaje sau repere locale. Mahalaua Bate Peste, nume pe care-l primise de la un carciumar care tinea in localul sau pesti vii, pe care-i prindea si-i gatea dupa pofta clientilor sai. Carciuma lui "Bate Peste" se gasea la capatul caii Serban Voda, in zona Filaret, langa Uzina de Gaz din perioada interbelica. Mahalaua Falca Prajita, numita asa tot dupa un carciumar care avea pe fata o pata mare din nastere, carciumar care avea casa si pravalia in mahalaua Otetari. Otetari era numita asa datorita copacilor cu acelasi nume, aflati din abundenta in zona, si care raspandeau mirosul lor peste tot. Zece Mese, numita dupa mesele ce se gsseau in fata unei cafenele numita Cafeneaua Galbena, ce se gasea in zona Iancului-Obor. Salcia Traznita, aflata tot in zona strazii Buzestilor. De multe ori mai multe nume erau folosite pentru aceiasi mahala. De exemplu mahalaua si biserica Brezoianu au luat numele de Popa Stoica sau Sterpu sau Popa Stoica Sterpu. In timp numele mahalalei si al bisericii devine "Brezoianu" in loc de "Popa Stoica". |
Mahalaua Stelea pe la 1854→Google |
In jur de 1800 existau in Bucuresti 80 de mahalale impartite pe "culori" sau "vapsele";. Numarul mahalalelor pe zone era urmatorul: |
"Zona Rosie" 12 mahalale |
"Zona Albastra" 16 mahalale |
"Zona Galbena" 21 mahalale |
"Zona Verde" 13 mahalale |
Zona Neagra" 28 mahalale |
Necunoscut |
Search Here....... | |
Click on the header to sort |
Mahalaua | Culoarea | Comments | Case |
---|---|---|---|
Scaunelor(Scaune) | Culoarea de Rosu | 1810-1811, 1840, Carciuma Predescului. (mahalaua Scaunelor Vechi?) | |
Stelea(Stelii) | Culoarea de Rosu | 1854, 1810-1811, Biserica Stelii,(Stelea Spatarul) Str. Spatarul Stelea, spre Foisorul de Foc. | |
Coltea(Coltei) | Culoarea de Rosu | La hanu Coltii | |
Sf. Gheorghe-Nou | Culoarea de Rosu | 1810-1811, 1840, la Targul Cucului , in dosul Pescariei vechi | |
Sf. Gheorghe-Vechiu | Culoarea de Rosu | Prima mahala a Targului Bucurestilor, care cuprindea o zona locuita de negustori, mestesugari si agricultori. Hanul Cazotti(Gazotti), Hanul Papazoglu, Str. Sf. Vineri, dosul Baraitiei (6 martie 1664). 1840, la raspintia de la Arghiropol, in raspintia Salvaragii, in raspintia de la Bratasanca si in raspintia de la Dorobantie, In dosul Baratiei. | 335 |
Sf. Ioan Nou | Culoarea de Rosu | 1840, la ulita ce merge spre Beilic. | |
Curtea-Veche | Culoarea de Rosu | 1810-1811, 1840, la poarta bisericii Curtea Veche, la ulita Zarzavagiilor, la Covaci si in dosul Cavafilor vechi. | |
Sf. Niculae | Culoarea de Rosu | 1840, la poarta cea mare. la Cazin si in raspintina de la Acic. | |
Sf. Dimitrie | Culoarea de Rosu | 1840, la raspintia de la Sararie, in josul bisericei Sf. Dimitrie si in dosul bisericei Magurearuului. | |
Serban Voda | Culoarea de Rosu | 1840, la raspantia de la Sf. Ioan, in raspintia de la Cismeaua Seaca, In Spatele hanului Serban Voda si la poarta manastirii Stavropoleos | |
Biserica Doamnei | Culoarea de Rosu | 1840, casa Cornescului care se afla in spatele fostei prefecturi de politie. in dosul Teatrului | |
Popescu(Popescului) | Culoarea de Albastru | 1840, Calea Vacaresti, Hanul Zisu(Hanul Ovreesc) | |
Sirbii | Culoarea de Albastru | 1840, la Ionita pantofaru, la Ignat simigiu | |
Dobroteasa | Culoarea de Albastru | 1810-1811, 1840, la Ionita cavafu | 92 |
Radu Voda | Culoarea de Albastru | 1840, | |
Brosteni | Culoarea de Albastru | 1840, la logofatul Mitu,la logofatul Lazar | |
Slobozia | Culoarea de Albastru | 1840, la Enache carciumaru | |
Staicul(Staicului) | Culoarea de Albastru | 1810-1811, 1840, la Petre cairciumaru, la Calin cojocaru | 96 |
Foisor | Culoarea de Albastru | 1810-1811, 1840, | |
Apostul (Apostoli, Apostu) | Culoarea de Albastru | 1810-1811, 1840, la Jecu carciumaru, la Nicolae Precupetu | |
Caramidari | Culoarea de Albastru | 1840, la Ghita circiumaru, la Dumitru circiumaru, la Livada cu duzi. | |
Flamanda | Culoarea de Albastru | Mahalaua Flamanda igloba un numar de aproximativ 60 de case in ultima parte a secolului al XVIII-lea. 1840, la Ivan carciumaru | 60 |
Doamna(Domnita) Balasa | Culoarea de Albastru | 1840, la biserica Sf. Ilie pe Podul Calicilor, la Hanul Golescului pe aceiasi ulita (actualmente Calea Rahovei, in spatele spitalului Brancovenesc) | |
Sf. Ecaterina | Culoarea de Albastru | 1810-1811, 1854 | 93 |
Barbatescu(lui) | Culoarea de Albastru | 1840, la Dumitru carciumaru, la Negut carciumaru , Hanul Barbatescului | |
Vladica | Culoarea de Albastru | 18401840, la Ionita carciumaru, | |
Cismelei | Culoarea de Galben | 1840, In fata portii spitalului Filantropia, in raspantia Soselei spre Baneasa, la loan Jianu in dosul barierei. la Hanul capitanului Nicolae, Hanul Frantescului, Hanul Jeanache, afara din bariera, Spitalul Filantropia, Manastirea Izvorul Tamaduirii(Mavrogheni) | |
Sf. Vasile | Culoarea de Galben | 1840, Spre Dimache carciumarul | |
Sf. Visarion | Culoarea de Galben | 1810-1811, 1840, la circiuma lui Ienache Mesciu, la Stan circiumarul, spre biserica Sf. Visarion. | |
Popa Cosma | Culoarea de Galben | 1840, sau Dima Tabacu, sau Sf. Nicolae-Tabacu, langa Biserica lui Dima tabacu, azi biserica Sf.Nicolae-Tabacu din calea Victoriei carciuma Setraresii Zmaranda, in Podul Mogosoaiei, In apropiere de Alecu Barut | 121 |
Amza | Culoarea de Galben | 1840, La poarta Papazoaii in podul Mogosoaiei, la carciumarul Pavel | |
Popa Darvasi | Culoarea de Galben | 1810-1811, 1840, In piata Niculescului, la biserica Alba, pe podul Mogosoaiei | |
Precupetii-Noi | Culoarea de Galben | 1810-1811, 1840, Hanul Suditului(afara din baniera Madritului), Ulita Herastraului, spre soseaua podului Targul de Afara | |
Popa Ivascu | Culoarea de Galben | 1840, spre maidanul postii ce merge spre biserica Pitar Mos, spre biserica Alba | |
Ceaus David | Culoarea de Galben | 1810-1811, 1840, biserica Popa Chitu, la putul Icoanii spre lacul unde actualmente se afla gradina in dosul Icoanii spre plopi. | |
Batistea(Batistei) | Culoarea de Galben | 1810-1811, 1840, La raspantia spre biserica Pitar Mos si spre ulita mitropolitulni Dionisie, spre podul de la biserica Icoanii, la altarul bisericii Batistii. | |
Otetari | Culoarea de Galben | 1810-1811, 1840, Otetari, era numita asa datorita copacilor cu acelasi nume, ce raspandeau un miros imbatator. | |
Boteanu | Culoarea de Galben | 1840, pe maidanul de din dosul casei vornicului Alexandru Nenciulescu. | |
Biserica Enii(Ene) | Culoarea de Galben | 1810-1811, 1840, la casele lui Simion Romanov, spre baba Iana. | |
Dichiului | Culoarea de Galben | 1840, In spatele bisericii Dichiului, la Stoica carciumaru spre ulita Maidritului. | |
Precupetii-Vechi | Culoarea de Galben | 1810-1811, 1840, pe soseaua Tirgului de Afara, la poarta bisericii Precupetii Vechi. | 105(160) |
Sf. loan | Culoarea de Galben | 1840, la Nicola Pietraru pe podul Tirgului de Afara, unde este putul cu cumpana. | |
Silvestru | Culoarea de Galben | 1810-1811, 1840, la hanul Pitesteanului langa cafenea pe podul Targului de Afara. biserica Popa Chitu,(intre str. Venerei si Mihail Eminescu(Romana) | |
Popa Patru | Culoarea de Galben | 1810-1811, 1840, La carciuma galbena, la Tudorache fainaru, la putu cu salcii. | |
Popa Rusu | Culoarea de Galben | 1810-1811, 1840, La carciuma raposatului Vasile. | |
Armeneasca(Armenilor) | Culoarea de Galben | 1840, La putul spatarului. Podul Targului de afara, Hanul Tirca(Tarca) | |
Caimata | Culoarea de Galben | 1810-1811, 1840, situata in jurul bisericei Caimata daramata azi si care se afla pe actualul bulevard Carol in dreptul casei cu nr.18. In sec. al XVIII-lea 24 de case. | 24 |
Gorjanu(Gorganu) | Culoarea de Verde | 1840 | |
Livedea Gospod | Culoarea de Verde | 1810-1811, 1840, in dreptul bisericii Sf. Constantin | |
Podu de pamint | Culoarea de Verde | 1810-1811, 1840, In dreptul pravaliei lui Nicolae. | |
Sf. Elefterie | Culoarea de Verde | 1810-1811, 1840, La carciuma morii lui Piliciu, la Nedelcu olangiu, afara din bariera, la podul de la Grozavesti. | |
Arhimandritului | Culoarea de Verde | 1840, 1860 | |
Biserica Alba | Culoarea de Verde | 1840, la poarta mandstirii Antim, la biserica Alba, la crucea de piatra. | |
Mihai Voda | Culoarea de Verde | 1840 | |
Boteanu | Culoarea de Verde | Hanul Boteanu | |
Izvor | Culoarea de Verde | 1840, la biserica de la Izvor. | |
Spirii | Culoarea de Verde | 1840, La hanul lui Burnaz, la Nicolae hangiu, afara din bariera. | |
Fantana Boului | Culoarea de Verde | 1810-1811, 1840, in dreptul crucii | |
Sfintii Voevozi | Culoarea de Verde | l1840, la biserica Manii (Manea Brutaru), la biserica Sfintii Voevozi, | |
Schitu Magureanului | Culoarea de Verde | 1810-1811, l1840, la biserica Schitu Magureanu, la Cismigiu, la biserica nemteasca. | |
Cretulescu | Culoarea de Verde | 1840, la poarta palatului, mariei sale, la biserica Sf.Ionica, la biserica Stejarului. | 96 |
Sf. Vineri | Culoarea de Negru | 1810-1811. 1860, in dreptul bisericii Sf. Vineri. Cunoscuta si sub Numele de Mahalaua Agai. | |
Udricani | Culoarea de Negru | 1840, la pravaliile bisericii Bradu ce-i zice si la Rosu. | |
Vergului | Culoarea de Negru | 1810-1811, 1840, La poarta casei serdarului Fanuta | |
Lucaci | Culoarea de Negru | 1810-1811, 1840, La Dumitru gditanaru, in dreptul rotilelor. | |
Olteni | Culoarea de Negru | 1696, 1722, 1810-1811, langa Biserica Olteni (intersectia Olteni, Mircea Voda si Ghenadie Petrescu(Ulita lui Vasilache azi Labirint), Hanul Vasilescu | |
Ceaus Radu | Culoarea de Negru | 1810-1811, 1840, la Iorga circiumaru. | |
Olari | Culoarea de Negru | 1810-1811, 1840, pe podul Tirgului de afara, la Ciolacu, la Gheorghe Grosu, la Calinco fetaru | |
Oboru-Vechi | Culoarea de Negru | 1810-1811, Foisor, Biserica Oboru-vechi? 1840, in maidan la Oancea dogaru | |
Popa Soare | Culoarea de Negru | 1810-1811, 1840, La pitarul Manolache Lazarescu. | |
Hagiului | Culoarea de Negru | 1810-1811, 1840, La polcovnicul Ghenea. | |
Sf. Stefan | Culoarea de Negru | 1810-1811, 1840, La pitarul Matache Teisanu | |
Mantuleasa | Culoarea de Negru | 1810-1811, 1840, metohul Manastirii Caldarusani | |
Negutatori(Negustori) | Culoarea de Negru | 1810-1811, 1840, intre Vasile Hagiu si Durnitru circiumaru. | |
Delea Noua | Culoarea de Negru | 1810-1811, 1840, la Ciunga circiumareasa, la Penciu plugaru. | |
Delea Veche | Culoarea de Negru | 1810-1811, 1840, pe sosea, la vornicul Mihalache. | |
Popa Nan | Culoarea de Negru | 1810-1811, Fostul Mecet turcesc si Gradina lui Marcu, 1840, la Radu Schiopu | |
Iancului | Culoarea de Negru | 1840, la Stefan curelaru, linga bariera, la Serban Hagiu,linga Obor. | |
Pantelimonului | Culoarea de Negru | 1810-1811, 1840, pe podul Targului de Afara, langa biserica Pantelimonului, la Gura Oborului | |
Agai Nita | Necunoscut | Este cunoscuta mahala din jurul bisericii numita azi a sfintei Vineri-Herasca. | |
Badiana? | Necunoscut | 1810-1811 | |
Bate Peste | Necunoscut | Nume pe care-l primise de la un carciumar care tinea in localul sau pesti vii, pe care-i prindea si-i gatea dupa pofta clientilor sai. Carciuma lui "Bate Peste" se gasea la capatul caii Serban Voda, in zona Filaret, langa Uzina de Gaz din perioada interbelica. | |
Brazi | Necunoscut | langa Podul Mogosoaiei | |
Ceaus Dinu | Necunoscut | 1810-1811, | |
Dinului | Necunoscut | 1810-1811 | |
Dudescului | Necunoscut | Langa Biserica Sfintii Apostoli | |
Fagadau | Necunoscut | Str. Romana (str. M. Eminescu) cu Str. Galati (fosta Vasile Lascar), Hanul Fagadau | |
Falca Prajita | Necunoscut | Numita asa tot dupa un arciumar ce avea fata acoperita de o pataa mare din nastere, carciumar ce-si avea casa si pravalia in mahalaua Otetari. | |
Gorgan(Gorgani) | Necunoscut | 1639, 1810-1811 | |
Jarceletilor | Necunoscut | ||
Magureanu | Necunoscut | In jurul Bisericii Magureanului. | |
Manciulescului | Necunoscut | ||
Manea Brutaru( Popa Radu) | Necunoscut | De la la biserica mahalaua Popii Radu sau biserica Manea Brutaru | |
Obor(Oborului) | Necunoscut | Intre Sos. Colentina si Sos. Iancului. , Scoala primara Ferdinand, La intretaierea strazii Gura Oborului(strada Marasesti) cu Soseaua Pantelimon. | |
Oboru-Nou | Necunoscut | Hanul Moldoveanu, Langa Targul de Afara | |
Popa Radu | Necunoscut | 1810-1811 | |
Popescului | Necunoscut | Calea Vacaresti | |
Postavari | Necunoscut | 1858 | |
Precupeti | Necunoscut | 1810-1811 | |
Prundului | Necunoscut | ||
Razvan | Necunoscut | 1810-1811, Hanul Herisescu, Hanul Neculescului?, Biserica Rasvan. Podul Targului de Afara, In apropierea Bisericii Domnita Ancuta sau a Vergului | |
Salcia Traznita | Necunoscut | Aflata in zona strazii Buzestilor. | |
Sarbi | Necunoscut | 1810-1811 | |
Sarindar | Necunoscut | In jurul Bisericii Sarindar. | |
Selarilor | Necunoscut | Langa Bis. Sf. Nicolae Selari, Hanul stolnicului Iacovachi, 27 aprilie 1664. | |
Sf. loan cel Mare | Necunoscut | Podul Mogosoaiei, in jurul bisericii cu acelasi nume. | |
Sf. Ion Mosi | Necunoscut | Podul Targului de afara, in jurul Bisericii cu acelasi nume. | |
Sf. Ionica | Necunoscut | Sau Sf. Ioan Moldoveni In jurul Bisericii Sf. Ionica. | |
Sf. Sava | Necunoscut | 27 aprilie 1664 | |
Sf. Spiridon-vechi | Necunoscut | Sau Scortarului sau Serban Voda. Langa Paraclisul Brancoveanului(viitoarea fundatie a Palatului Senatului) | |
Sibilelor | Necunoscut | unde era bariera orasului( targu de afara) in secolul al XVII-lea, | |
Spirea-Veche | Necunoscut | ??Spirii??? | |
Stejarului | Necunoscut | 1810-1811, In jurul Bisericii Stejarul in spatele Palatului Regal. | |
Stan Taranu' | Necunoscut | La intersectia dintre Calea Grivitei si strada Buzesti. | |
Tabacilor | Necunoscut | 5 noiembrie 1652 | |
Tirchilestilor | Necunoscut | ||
Vacaresti | Necunoscut | ||
Zece Mese | Necunoscut | Numita dupa mesele ce se gaseau in fata unei cafenele numita Cafeneaua Galbena, ce se gasea in zona Iancului-Obor. | |
Zlatari | Necunoscut | 1810-1811, Podul Mogosoaiei, in jurul Bisericii cu acelasi nume. | |
Links: | Casele Bucurestilor (VI) |
Bibliografie: | **Recensamantul rusesc al Bucuresiului din 1810-1811 |
**Din vechiul Bucuresti. Biserici, curti boieresti si hanuri dupa doua planuri inedite dela sfarsitul veacului al XVIII-lea - George Florescu | |
**Din Din Bucurstii de altadata Targul Mosilor, Bis. Sf. Spiridon-Nou, Hanul Coltea, Hanul Manuc, Luminareasi paza de noaptein 1840, Teatrul National - George Florescu | |
**Din Bucurestii de altadata Targul Mosilor, Bis. Sf. Spiridon-Nou, Hanul Coltea, Hanul Manuc, Luminarea si paza de noapte in 1840, Teatrul National - George Potra | |
** Din Bucurestii de altadata 1981 - George Potra | |
|